Se ia o familie cat de cat unita, cu fel de fel de "avutii", care mai valoroase decat altele... In acest mediu, se introduce un "element" total strain (gen prietenul fiicei) si se incearca adaptarea acestuia la mediu... ce credeti ca se intampla? Sunt tentat sa spun "nimic bun"!
Fugim ca de dracu' de schimbare, de tot ce ne altereaza (in mintea noastra) felul nostru unic de a fi... Ce nu intelegem este ca suntem, de la un capat la celalalt, "animale sociale", ca ne este aproape imposibil sa traim singuri, departe de laudareli si vorbe dulci, "prietenesti"... As spune chiar ca nu putea trai daca cineva nu are nevoie de noi... Are vreun sens ce spun?
Mai bine ma opresc aici si parasesc jungla asta sociala care ma... inghite...:(
