Sa comentez?

M-a sunat deunazi un prieten aproape disperat... "Mergi la votul asta?", m-a intrebat. "Domnule, nu stiu ce sa spun, m-au cam suparat oamenii astia din politichia de la noi", ii raspund eu. Atat i-a trebuit! Incearca sa-l opresti dupa aceasta replica. M-a convins, ma duc la vot, motivul ar trebui sa fie unul simplu. Ce putin, asa spunea el. "Sa-i obligam sa bage mai multi bani in campania asta si in cumpararea de voturi", spunea amicul asta al meu... Am stat, am judecat, are dreptate pe ici, pe colo, dar de unde vin ei banii astia?!? M-am convins, pana la urma, sa merg la vot, dar dintr-un alt motiv. Oricum, imi voi anula votul, nu vad pe nimeni indeajuns de om cat sa-mi atraga atentia (printre candidati), dar ma gandesc sa nu le foloseasca lipsa votului meu cumva magarilor din politica...:) Asa ca ma duc. Voi?

Minunatie...

Stau si ma minunez despre mine zilele astea... Nu sufar de modestie prost inteleasa, nu am griji legate de laudarosenie! Ma minunez de mine pentru ca ma vad altfel, asa cum ar fi trebuit sa o fac acum foarte multi ani, cand ma credeam in stare sa "mut muntii". Am regasit placerea de a face ceea ce imi place sa fac! Suna pervers, dar asta simt. Si incerc si renuntarea la tutun, desi cred ca nu se va intampla. Nu azi!...:) Dar... de maine nu mai...:) Nu-mi dau deloc seama ce anume s-a schimbat, dar sunt mult mai linintit decat eram anul trecut in perioada asta, nu ma intereseaza decat sa fiu acum, grijile sunt legate doar de a face ceva cu timpul pe care il am la dispozitie. Si am ce face... am incercat chiar si o coloana sonora pentru un documentar, inca mai astept intalnirea cu "clientul" si parerea lui... de fapt, am facut chiar doua variante si, daca mai intarzie omul asta, cred ca mai "pritocesc" una. Nu e un jurnal asta, dar simteam nevoia sa-mi amintesc de starea asta si altadata, cand nu ma voi simti la fel de linistit...:) Da, liniste si... liniste...:)

A trecut si asta...

Sau va trece si asta?! N-am idee care ar putea fi formularea corecta. Stiu ca am refuzat o oferta interesanta de munca ieri, stiu ca mi se spune "esti un romantic" (din acest punct de vedere), dar am incredere in proiectul asta, la care muncim de zor zilele astea...:) Incearca si tu, cititorule, si spune-mi parerea ta mai jos... www.radiomontan.ro. Si imi mai aduc aminte ca nu am avut niciodata nevoie de foarte multe pentru a fi fericit, poate doar de mine si de omul de langa mine. In acest moment, le am pe amandoua...:) M-am "dat" astazi pe mai multe blog-uri, oameni vechi si cu state in domeniu, mi-a placut si m-am gandit ca n-ar fi rau sa mai dau un semn si aici... Spuneam mai sus ca a trecut si asta, pentru ca sper sa fi trecut "linistea" asta materiala care mi-a caracterizat viata in ultima vreme...:) Speranta moare ultima, nu? Gata... sunt in emisie acum...:)

A revenit jupanu'...:)

Nu stiu de ce, nu stiu cum, nu stiu cu ce idei, dar s-a intors Mircea... Badea... Am spus mereu ca nu sunt mare fan, dar trebuie sa recunosc un fapt simplu: are fanii sai. Altceva mi-a atras mie atentia la aceasta revenire. Faptul ca, dupa un scandal legat de dorinta tabloidelor de a afla unde si-a petrecut Mircea concediul (cu cine se pare ca toata lumea stie!), Badita revine si povesteste in emisiunea sa ce, cum si unde a petrecut concediul asta. Ei bine, acest lucru a devenit de interes public instantaneu, multi sunt cei care isi doresc sa mearga taman acolo, se nasc adevarate legende urbane. Am intalnit astazi pe cineva care se interesa foarte serios in legatura cu numele statiunii din Croatia unde Mircea a petrecut ceva vreme... Domnilor, doamnelor, Dubrovnik ii spune si se afla in judetul Dubrovnik-Neretva, pe malul Marii Adriatice, asa ca este si port. Dealtfel, o localitate destul de mica si de ani de zile turistica, de gasit si in ofertele unor agentii de gen. Promit ca incerc sa ajung si eu la anu', desi nu stiu cat de trendy va mai fi...

PS: am atasat si o fotografie cu zona, luata de pe wikipedia...

Nino-nino… dar din gura!

Nu stiu daca mai tineti minte jocurile copilariei si… “Ozana cea frumos curgatoare”… Na, m-am luat cu amintirile si-am incurcat informatiile! Despre cu totul altceva relatez astazi, transformat in reporter special undercover. Nu oriunde, ci la colt de strada, nu indraznesc sa spun la orice colt de strada. Ca e criza stim, ce nu cunoastem cu siguranta sunt proportiile acesteia. Lipsa combustibulului pentru masinile de serviciu mai bate in cui in calitatea serviciilor oamenilor legii. Ratia de carburant (inca aur negru pentru cei care mai tin minte vremuri deloc apuse!) se duce din primele zile ale lunii, asa ca politistii se vad nevoiti sa puna bani din buzunar pentru patrulare sau pentru interventiile rapide. Iaca boacana! Daca nu ai acesti bani, trebuie sa mergi fie pe jos, fie cu mijloacele de transport in comun. Si stim cu totii ca nu e tocmai alene. Mai mult, in unele comune prahovene, agentii au scos, din nou, din depozite bicicletele. Au umflat rotile, le-au sters de praf, le-au reparat sirenele, ce mai, le facut de arata ca noi. Ce e greu de crezut este ca politistii vor reusi sa-i prinda pe infractori, care folosesc masini cu ceva mai multi cai putere si cu rezervoarele pline de combustibil. Situatia nu e mai buna nici in Ploiesti. La Sectia 3, agentii se incadreaza in limita a unui litru de benzina pe zi, iar la Sectia 4 au la dispozitie doar jumatate. Nici la celelalte 3 oficii locale, lucrurile nu stau mai bine. Concluzia? E de preferat sa nu apelati, cel putin pana la rezolvarea problemelor acestora, sau pana la trecerea crizei, la politie. Nu spun ca ar trebui sa deveniti justitiari, dar ar fi interesanta o interventie pe biciclete pentru oprirea unui infractor. Pe undeva, mi-ar aminti de copilarie, de jocurile de atunci… nino-nino-nino…

La mai multe… sefu’!

Nu spun ca, in viata mea, n-am intalnit si politisti cu simtul onoarei sau al umorului. Nu spun ca nu am prieteni in bransa asta, oameni care m-au lamurit ca a fi militian nu are nici o treaba cu a canta genial la ghitara, sau ca lipsa parului nu inseamna inexistenta lui. Spun doar… BRAVO! Am incercat sa-mi recunosc intotdeauna greselile, chiar daca nu mi-a iesit mereu (mai am de facut pace cu o gramada de doamne si domnisoare din trecutul meu!), dar macar am incercat. Ei bine, seful interimar al Politiei Rutiere Prahova, comisarul sef Stefan Crivat, a reusit sa ma binedispuna la inceputul saptamanii acesteia. Domnul, nu-l pot numi altfel dupa aceasta isprava, s-a dovedit a fi mai catolic decat Papa atunci cand vine vorba de respectarea regulilor de circulatie. Aflat langa sediul Inpectoratului Judetean de Politie, pe strada Vasile Lupu, domnul comisar si-a dat seama ca a parcat ilegal, chiar sub semnul “parcarea interzisa”. Ce e de facut intr-o astfel de situatie? Nu stiu, nu sunt un cetatean “model”, dar va pot spune ce a facut seful Politiei Rutiere. A chemat mintenas un subaltern, acesta a intocmit un proces verbal si a luat masurile legale. Asta inseamna o amenda de 70 de lei. Nu stiu daca platibila pe loc sau in 24 de ore. Nu stiu daca a fost o manevra de PR sau doar un fapt divers cu iz de publicitate. Stiu doar ca m-a binedispus ideea. Am si hohotit putin. Daca toti politistii ar face la fel.

Despre cumparaturi numai de… bine!

Povestea de saptamana asta nu are un inceput si, sunt sigur, nu-si va gasi sfarsitul in viitorul foarte apropiat. Cati dintre voi nu a fost cel putin o data inselat “la piata”? Si la piata poate ca nu ar fi atat de rau sa-ti gasesti “nasul”. E mult mai rau atunci cand acest lucru se intampla in unul dintre super-market-urile cu staif. Asa cum a patit-o subsemnatul. Daca e seara cu meci pe la tv, e nevoie de o berica, de un popcorn, poate o “bomboana agricola” (mereu in cantitati ametitoare in acest oras). Continui paranteza. De ce nu m-oi fi gandit eu acum vreo 15 ani sa cumpar un teren pe care sa plantez floarea soarelui? Sau sa investesc intr-o fabrica de porumb de floricele? As fi fost om bazat acum, aproape sigur! Revenind, asta a fost si ideea mea atunci cand am intrat in super-magazinul de care vorbesc (nu-i dau numele pentru ca nu merita nici un fel de reclama!).Sa potolesc linistea meciului cu o bere si ceva de rontait. Ideea mi se pare si acum normala si mai mult decat obisnuita (avand in vedere ca si nevasta ma intreaba, de o vreme incoace, daca luam ceva pentru meciul din seara respectiva), ce nu am luat in calcul au fost calitatile de clarvazator ale sefului de magazin. De cate ori vi s-a intamplat sa nu stiti cati bani aveti in portofel? Mai ales daca in aceeasi zi v-ati platit si unele facturi si stiti ca nu va puteti baza decat pe o suma mai mult decat mica, din care trebuie sa ramana bani si de tigari de la tanti Gina, doarmna care le aduce special pentru tine?! Ei bine, pe mine vanzatoarea a incercat sa ma convinga, foarte temerar dealtfel, ca i-am dat mai putini bani decat bancnota de 10 lei pe care o mai aveam in portofel. Am incercat sa explic dilema cu zambetul pe buze, dar am fost nevoit sa apelez la un alt ipochimen, seful de magazin. De la zambet, am escaladat la vorbe frumoase, apoi la asteptarea in magazin pana in momentul in care “s-a facut casa”. Nu m-ar fi deranjat asteptarea, dar m-a pus pe ganduri replica sefului de magazin dupa 30 de minute. De, clientul nostru, stapanul nostru! La casa iesisera in plus vreo 9 lei si capetenia magazinului incerca sa ma convinga de faptul ca, in mod normal, la finalul zilei, raman ceva mai multi banuti.Mi-am recuperat banii, dar doar pentru ca nu m-a atacat prea tare felul in care a incercat sa ma convinga de rusinea pe care ar trebui sa o simt pentru ca imi recuperez banii… de tigari. N-am mai trecut pe acolo, sper ca domnita de la casa a fost avansata intr-o functie in care numaratul banilor nu mai e o problema. N-am mai fost pe acolo pentru a evita sa fac de ras pe cineva. Nu pe mine! Nu cred ca ma mai duc vreodata acolo, oferta e mult prea variata la magazinul din colt. La tanti Gina.

Am revenit...:)

Nu stiu cum, mai ales in conditiile de acum, dar am reusit sa fug cateva zile la Vama... din nou! E minunat sa ai prieteni, e minunat sa ai pe cineva langa tine care sa "rezoneze" la idei asemanatoare. Am fost la Vama, anul acesta cu cortul pe plaja de la "Dor de Vama Veche"...:) Si a fost mai mult decat fain! A fost ce imi trebuia, in cel mai bun moment vreodata. Am rupt orice legatura cu lumea, m-am lipsit de orice fel de informatie, am renuntat sa mai urmaresc evenimentele, am trait pur si simplu liber si linistit cateva zile. Mi-a parut rau de zilele astea la intoarcere... Sper sa gasesc inspiratie sa scriu in fiecare zi de acum incolo, desi mi-au cam disparut frustrarile. A trecut mai bine de o luna de cand caut ceva care sa completeze lipsa de activitate din acest moment, dar acest lucru nu ma mai deranjeaza. M-a linistit marea, desi eu sunt mare fan al muntelui si tot ce inseamna el. Sa dormi cu sunetul valurilor, sa te trezesti devreme pentru ca soarele a incalzit la limita extrema cortul, sa bei cafeaua la Ovidiu, sa faci seara un foc la care sa incerci sa incalzesti lumea asta ingrata si meschina... Nu mai bine i-am da foc? Buddhistii credeau si cred ca focul este un element purificator. Bine, la aceeasi parere (dar altfel!) a ajuns si Inchizitia...:) As da foc lumii doar de dragul de a o vedea renascand. Putin cate putin, ne ducem dracului!!!

PS: am atasat o poza din tura asta la Vama... Eu admirand marea dimineata...

Liniste...

Dimineata aveam atat de multe de spus...:) Acum mi-au secat ideile, asa ca incerc sa recuperez scriind. Voiam sa vorbesc despre ultimele saptamani, voiam sa urasc ceea ce se intampla in fiecare zi, dar m-au cuprins doar idei de liniste si relaxare in ultimele ore. Sa fie de la somnul de dupa-amiaza, primul linistit in destul de mult timp? Sau de starea de latenta in care ma scufund de ceva zile? Sau poate mi-e gandul la ziua de maine, la bibilioteca? Toate aceste variante sunt posibile. Am ajuns in aeroportul Baneasa ieri. Nu la un concert, am luat pe cineva de acolo... Cat de pestrita este mutimea ce se perinda acolo. Daca as fi fost fotograf, m-as fi mutat acolo pentru cateva saptamani. Fetze care poarta povesti, revederi cu zambetul pe buze, limbi straine, straini derutati, poate la primul contact cu tara asta "bananiera", taximetristi in stare sa te ia pe sus si sa te oblige sa faci o cursa chiar daca nu ai nevoie, ciori... Da, ciori, stoluri de ciori, de toate tipurile...:) Am ras. M-am bucurat. M-am amuzat. Am trait! E de multe ori mai bine decat pe o banca intr-un parc... Ati facut vreodata experimentul asta? Sa stai pe o barca, oriunde, si sa urmaresti pe cei care se desfasoara langa voi? Extraordinar este ca iti poti imagina orice fel de poveste, ca poti da forma fiecarui suflet, orice forma vrei. Extraordinar...

Mirare pare sa fie numele ei...

Am fost atat de mult timp adormit, ca nu-mi vine nici acum sa ma trezesc. Am fost atat de mult timp treaz, ca acum mi-e greu sa adorm uneori... Ma tot gandesc, de cateva zile, la societatea asta care lucreza la inrobirea eu-lui, la mecanismul asta infernal care nu poate fi demontat decat renuntand la tot ceea ce a insemnat ceva (orice!) pana acum. Nu stiu daca sunt pregatit sa renunt, dar sunt sigur ca vreau sa fac asta. Are cineva o formula (chimica, fizica, matematica) in stare sa ma ajute sa fac primul pas? De atat e nevoie, de un pas... poate in neant... si de o scurta "balustrada". Atat cat sa sprijini atunci cand calci in necunoscut. Am fost astazi la un fel de memoriam pentru un poet petrecut dintre noi acum aproape 20 de ani. Un senin necunoscut pentru multi dintre cititorii de poezie, un om care a atras atentia asupra operei sale (a fost bagat in seama de vreo 2-3 critici) de-abia dupa ce nu a mai fost... Nu mi-a placut un singur lucru. Modul in care s-au citit poeziile sale. Eu as face o lege prin care poetii sa fie obligati sa-si citeasca si inregistreze cu propria voce poemele imediat dupa ce le-au creat! Nimic nu se compara cu cititorul Nichita atunci cand se intalnea cu starile sale...:) Minunat, simplu... indefinibil... Stateam in sala in care s-a tinut evenimentul si ma gandeam ca am scris si eu ceva, atunci cand inca nu ma blocam in economia de piata... ca am incercat si eu sa copiez idei de la cei care imi placeau pe acest plan. N-am citit si nici inregistrat randurile, ba cred ca nici nu mai exista... Le caut, poate voi pune cateva dintre ele aici...:) Imi place aceasta posibilitate, ma elibereaza.


PS: in fotografie, vedeti o floare de munte... undeva la Stana Regala...

Nu stiu daca vreau...

Ce nu stiu daca vreau? Simplu. Nu stiu daca vreau sa scriu ceva in seara asta!! S-au adunat atat de multe in ultimele saptamani, ca simt nevoia sa urlu... la luna! Sa ma ascund de lume si sa-i dau cu tifla atunci cand ma cauta...:) Imi place ideea asta. Nu ma simt anti-social, ba din prea multa legatura cu omul, cu oamenii, as face asta. Si as mai face ceva. I-as schimba pe mare parte dintre cei pe care ii numesc prietenii mei! Nu pentru ca nu mi-ar fi prieteni, ci pentru ca am senzatia ca sunt falsi... falsi atunci cand nu-mi spun in fata "amice, esti un idiot!"... Asa spune un prieten! In ultima vreme, n-am avut parte de asa ceva. In ultima vreme, multi oameni au incercat sa ma ajute, n-au cum sa reuseasca... Sunt un idiot!... si atat. M-as ascunde in paduri de inimi acum, in paduri de ficati, de spline... de prea mult bine...:) Nu voi face asta, m-as obisnui sa fiu si eu fals. Am mai observat ceva in ultima vreme: am invatat sa tac atunci cand nu am nimic de spus. Nu ca nu mai am nimic de spus, tac pur si simplu... nici macar nu mai judec ceea ce incearca altii sa-mi spuna, nu mai bucur decat atunci cand cineva reuseste sa-mi trezeasca interesul cu un subiect despre care mai sunt vorbe de spus. Stii ceva? Ma duc dracu'! Incet-incet, asa cum prevedeam acum vreo 10 ani... ma apropii de 40... de ani...

Numai lucruri... frumoase...:)

Am evadat in ultimele 24 de ore... la tara! Am auzit multi prieteni / amici / oameni care se plangeau ca nu nu "tara". E foarte bine la tara, te poti linisti, te poti bucura de natura, te poti chiar bronza... sau poti intra in categoria "taranul de la tara"...:) Aaa, am uitat! Nu se mai spune "taran"... e mai corect, in zilele noastre, sa denumesti personajul "gospodar cu fite"...:) Habar n-am cine a inventat termenul, sper din toata inima ca nu Mircea Badea...:) Revenind, am fost la tara 24 de ore. Singurul neajuns acolo este distanta dintre pat si buda, mai ales noaptea si mai ales dupa ce te-ai cinstit cu vecinul Gigi, care a tinut neaparat sa gustati si re-gustati din ce a mai ramas din tuica de anul trecut... Ar mai fi si distanta pana la fantana daca arde "instalatia". Ca la oras, magazinul e atat de aproape de casa ca te-ai putea muta acolo ore bune doar pentru a nu mai bate drumul degeaba. Printre lucrurile foarte faine, as mai trece legumele si fructele gospodareste puse la dispozitie de gazda (direct de la sursa, din spatele sau din fata casei!), adunatul oualelor seara si eventuala cearta cu cocosul, adevaratul stapan al ogradei, dar si temperatura si mediul respirabil (cred ca asta e principalul atu al vietii la tara!)... Am fost la tara... si ma mai duc...:)


PS: daca asa arata cainele din curtea gazdei, va dati seama cat de faini sunt oamenii de acolo...

Sunt liber sa... gandesc!

Da, sunt liber sa fac ce vreau... Am ales sa gandesc pentru ca la asta ma pricep cel mai bine. Ar mai fi si altele la care ma pricep (in ultima vreme, am descoperit ca ma descurc bine si la capitolul injuraturi!), dar prefer sa nu fac nimic din ceea ce face cel de langa mine. La un pahar de vorba, pe la inceputul saptamanii, un foarte vechi prieten si domn imi spunea ceva de alegere... libera alegere. Spunea simplu ca el a ales sa incerce sa nu faca ceea ce fac toti "gigeii" (asta a fost denumirea de care s-a folosit - daca exista vreun ^ gigel ^ printre voi, sper sa nu va simtiti lezati!)... Ce inseamna asta in acceptiunea lui? Simplu... Daca "gigel" asculta muzica tare, bea bere si se hraneste cu mititei, el asculta muzica la casti, bea un vin vechi si prefera o carne de pui la cuptor...:) Mi-a declarat sus si tare ca lui ii iese aceasta operatiune! Ce se intampla, insa, daca nu mai exista lucruri ne-facute de "gigei" (cred ca am sa adopt si eu acest termen)? Uite la asta sunt eu liber sa... gandesc! Pregatesc o schimbare in viata mea, sper ca totul sa mearga asa cum se preconizeaza. Daca se intampla, voi avea mai mult timp si vor aparea mai multe frustrari pe aceasta pagina. Numai daca voi mai avea frustrari! Cea mai noua este legata de timpul liber...:) Mda, ma invart in cerc si nu stiu daca-mi place...

Vama... de 1 mai!

Daca n-ar fi obicei, n-as avea ce cauta la Vama Veche... Dar ma lovesc mereu de... obisnuinta. Am zis ca nu mergem anul asta, dar dorul te loveste in cele mai ciudate momente. Pe mine m-a lovit in somn...:) Asa ca m-am trezit cu o nevoie fizica de a fi acolo!! Si am plecat... E adevarat, doar o noapte, nu asa cum ma "tratam" de obicei... Oricum, nu mai e vama de altadata!:) Muuuulta tinerete, multa prostie, multa alcool, de-ajuns tutun... asta am gasit in Vama si anul asta! unele sunt binevenit, de altele as prefera sa scap. Norocul a venit de la doi prieteni, care au reusit (prin stare, involuntar!) sa transforme o noapte intr-o aventura si a doua zi intr-o cu totul altfel de aventura... Poate voi povesti cu alta ocazie. Ideea acestor randuri este una simpla: promit ca-mi schimb obiceiurile, la anu' ma duc la munte!:) Era o varianta si anul asta, la Malaiesti, dar daca nu m-am ocupat eu, s-a stins... Atat, ma "tratez" acum...

Zvonuri de "bine"...

Astea, zvonurile, vin de dincolo de Prut... E putin exagerat "de bine", poate mai mult decat putin, dar m-a amuzat copios mentalitatea de adevarat ostas rus a presedintelui Voronin! Romania se afla in spatele "tentativei de razboi civil" din capitala Moldovei, noi suntem cauza tuturor relelor din aceasta tara, moldovenii au fost "injositi de steagul Romaniei de pe cladirea Parlamentului"! Nu are nici o importanta ca atat aici, cat si dincolo de Prut se vorbeste aceeasi limba (chiar daca patetic denumita acolo "moldoveneasca"), nu conteaza ca tinerii moldoveni emigreaza de "dragul" pe care-l poarta "marelui licurici de la rasarit"! Nu... Romania e vinovata de ce se intampla si s-a intamplat in ultimii 50 de ani in Moldova! Poate ca, pe undeva, are si tara asta vina ei... Nu tara, oamenii politici! Dar am trecut peste asta... cel putin noi! Si mai e ceva... E in stare cineva sa creada ca o tara care nu e in stare sa aiba grija de locuitorii sai se poate implica in ceva miscari civile / militare / propagandistice intr-o alta tara? Dati-mi voie sa ma indoiesc, desi cred ca unii nebuni de la "putere" (probabil cea financiara!) ar putea gasi ceva interese financiare pe acolo... Am tot povestit despre Moldova cu un prieten care lucreaza pe acolo. Omul este oarecum incantat, dar nu de libertate sau de frumusete, ci de modul in care poti trai acolo, ca cetatean strain. Pentru ca nu exista termeni de comparatie la capitolul nivel de trai al omului de rand! Mi-e sila...


PS: incercati linku' asta... e amuzant... parodie

Poveste...

Nu am fost niciodata un bun povestitor dar, scriind la un mic articol ceva mai devreme, mi-am adus aminte de o intamplare mai veche... Foarte veche, poate... Am parcurs, imbecil fiind, serviciul militar! Aici incepe... In loc sa traiesc, sa ma indragostesc de toate femeile intalnite, am ales sa incerc o schimbare pe la 20 de ani... Si astfel, dintr-un pletos nebun, am ajuns la stadiul de broscuta de camp (iepurasi ne numeam, dar imi place mai mult broscuta - verde de la haine!)... Dupa ce a trecut "condamnarea", am tras concluzia ca trebuie sa recuperez ceea ce am pierdut intr-un an de zile, asa ca am luat legatura cu cateva dintre femeile care-mi colorau viata pe atunci! Singura care a raspuns "pozitiv" a fost o fosta viitoare colega de facultate (asta pentru ca m-am lasat destul de repede de ea), o fatuca ce locuia (poate inca mai e acolo!) in Craiova... Iarna fiind, ma "urc pe tren" si da fuga spre Craiova, via capitala... Ne-am vazut, ne-am "dragalit" si am ramas pe drumuri... Pacifistul din mine nu a reusit sa inteleaga de ce trebuia sa "dau o mama de bataie" unor tineri a caror gura era mai mare decat varsta... Asta a fost, n-am aparat-o, a plecat acasa... la ea! Eu am ramas idiot in strada, undeva in Craiova... Oras necunoscut, seara tarziu, ninsoare... Ce-am inteles din asta? Nimic, am ramas "vanator" in continuare, doar ca unul mai "murat" si inghetat decat am mai fost de atunci vreodata... Aventura a inceput la intoarcerea spre Bucuresti, atunci cand mi-am dat seama ce inseamna sa faci 10 ore in tren pe un drum care se parcurge in doar 4! Ce inseamna sa ajungi in Basarabi, sa se opreasca trenul, sa ingheti 1 ora si sa te hotarasti sa pleci pe jos... Numai ca nu luasei in calcul ca e posibil ca trenul sa te depaseasca la un moment dat... Apoi, sa treci pe langa trenul de legatura, sa ajungi la "informatii" si sa ti se comunica ca trenul pe langa care ai trecut si care tocmai pleca era cel care te ducea acasa... Apoi sa atipesti in urmatorul tren si sa ajungi cu vreo 4 statii mai incolo, la vreo 30 de km de destinatie... Sa incerci refrigerarea pana la urmatoarea legatura, sa te certi cu nasul pentru ca nu mai ai atat de multi bani cat sa-l multumeasca si... patul de acasa... Ce am inteles, mai intreb o data? Absolut nimic! De fapt, de ce am scris toate astea?

Sfarsit de... inceput?!?

Au fost zile "glorioase", de neinteles, fara sens... M-am tot gandit sa scriu ceva, sa povestesc cateva dintre lucrurile ce mi s-au intamplat, dar s-au adunat toate... pana n-am mai ramas decat cu imagini! Si imaginile inca nu am idee cum sa le descriu... altfel decat un film oarecare. Hmmm... Sa vedem. A fost weekend, a fost intai vineri seara, au fost oameni obositi, personaje necajite... nelamuriri... Am tot spus ca am renuntat sa mai inteleg femeia, dar ce se intampla atunci cand e omul de langa tine? Ce faci cand vezi suferinta, nu ai comunicarea aia la care viseaza toti si nu stii cum sa te manifesti? Ce faci cand nu "rezonezi" la momentele de suferinta (neintelese!) ale celui de langa tine? Treci peste (asa cum binevoitor te sfatuieste un spot la nu stiu ce!)...? Mi-am adus aminte, astazi, urmarind imaginile din Republica Moldova, ca am o veche prietena care lucreaza pe acolo... Si nu stiu cum sa dau de ea... Raman gandac (cel care gandeste) si raman, incet-incet, si fara imaginile de care vorbeam mai devreme... se estompeaza! Nu stiu de ce, asa o fi normal?!?! As face atat de multe acum, maine, poimaine... Probabil ca nu voi face absolut nimic, ma voi cufunda in starea asta de "normalitate" care ma incojoara...

Tir cu... presa-n gura...

Am fost sa trag astazi...:) Nu sa trag de cineva, de altcineva, am tras cu arme! Da, cu arme, adica mai mult de una... doua, mai exact! Jandarmeria locala organizeaza, anual, un fel de sindrofie (interesanta dealtfel!) care marcheaza ziua danseia... Frumos, domnule, fete, baieti, arme pe bune (anul asta chiar am tras cu Makaroave!)... un biscuit, o apa minerala (nu vorbesc de alcool, poate citeste cine nu trebe!)... Numai ca, asa cum se intampla in fiecare an, ceva trebuie sa ma indispuna... Anul asta a fost atitudinea colegilor din presa locala. Nu mai incapea locul de staruri grabite sa faca orice altceva decat ceea ce venisera sa faca, nu mai era loc sa stai de vorba daca nu cunosteai prea bine pe cel de langa tine... Sau sunt eu frustrat! Dupa ce ca suntem putini, oleaca, ne comportam si ca mari staruri... Ne-incapatoare galaxie!

PPS: ghici la cine ma gandeam cu aruncatorul ala de lacrimogene in mana?...

Nervii sunt... buni?!?

Poate cei care pun in miscare corpul... La fabrica nu exista zi in care sa nu ma enervez macar o data, asa oleaca, pentru a ma mentine in forma...:P Ce faci atunci cand te enervezi? Care e primul tau impuls? Nu stiu tu, cititorule, dar mie imi pare ca devin putin divinitate... Doar eu am dreptate, doar ca mine trebuie sa fie... Deloc bine, mai ales ca nu am intotdeauna dreptate! Imi dau dreptate doar cand me deranjeaza idiotul (om cu idei! - in cazul asta putine si fixe!) de la marketing... Ii spun omului de zeci de mii de ori - pe bune, cred ca sun ca o placa ruginita uneori! - ca trebuie sa urmeze ceva pasi, ca trebuie sa existe un pic de ordine (tocmai eu, omul care nu crede deloc in ordine sau "curatenie"!) si logica in ce facem impreuna... Neah! Face totul asa cum stie el! Adica prost! Eu ma enervez, el se supara si pleaca, trebuie sa las eu de la mine pentru a-l ajuta pe idiot! Bine, veti spune, dar asta inseamna ca de-aia nu intelege... Corect! Am o intrebare, atunci... De ce ma mai enervez? Am o solutie... Schimb "fabrica"... Are cineva nevoie de un om dispus sa invete orice, chiar si sa faca o cafea? Daca da, dati-mi un semn aici...

Religia... de bine...

Am plecat, pe la pranz (deh, asta-i "programul"), spre fabrica... Programul se desfasoara regulamentar, adica parasit batranul bloc in care imi petrec mica parte din viata (in restul timpului sunt "omul strazilor" - de fapt acasa ma simt ca la hotel... vin, fac un dus si dorm!), circulat regulamentar spre statia de autobuz (nu sunt deloc fan al masinii mici!), cumparat tutun, Catavencu si Cotidianul si... aici intervine iesirea din normalitate...:) Ma abordeaza un nene, nici prea batran, nici prea tanar... Ii spun ca nu mai am de mult bani pentru altii, dar ma ofer sa-i cumpar un covrig (imi amintesc mereu ca asta m-a rugat strabunica-mea inainte de a muri, sa dau celor sarmani cel putin un covrig in amintirea ei - chestiuni babesti!)... Ma refuza omul si ma roaga sa-i raspund la o intrebare.... Eeeeee, acum vine nebunia. Ma intreaba daca am auzit de nu stiu ce sfant?!?!? Atat mi-a trebuit! Nu sunt delor "inregimentat" in dogma, in nici un fel de dogma, de-asta tin foarte mult la independenta mea ideologica, spirituala, iar cei care incearca sa ma convinga ca la ei e mai bine, ma enerveaza la maximum! Am incercat frumos sa-i explic ca eu sunt un mare admirator al lui Belzebut, m-a luat cu din alea... "nu tineti la Dvs"... "nu va dati seama ce spuneti"... Norocul ca a venit autobuzul... Norocul lui! Ce se intampla, fratilor? Au dat drumul propovaduitorilor religiosi din spitalele de psihiatrie? Trebuie sa plec de acasa cu o arma la mine? Inca n-am renuntat la ideea de a dinamita tot ce inseamna "casa domnului" de prin orase si sate...

Uffff...

Ce spuneam data trecuta? Ca i-am dat de cap?! Cred ca m-am bucurat prea devreme... mai are ceva probleme, chiar daca legate de alta poveste... tehnica! Cred ca in viata asta sunt pedepsit! Probabil ca mi-am batut joc de cineva, dn punct de vedere tehnic, intr-o viata anterioara... poate fac parte din prima generatie de extraterestrii care a venit pe Terra... Poate m-au blestemat vechii faraoni sa ma chinui la un moment dat... Asa ma simt, fara gluma! :( Ma consider un om logic atunci cand e vorba de logica, dar generatia asta noua de tehnica vrea neaparat sa-mi dovedeasca altceva... ca nu e nimic logic in ceea ce face! Imi venea astazi sa arunc totul pe fereastra si sa ma bucur de rezultat! N-am facut-o... sunt las, cred... sau mai cred inca in valoarea banilor...:)

I-am dat de cap...

Ma chinuie, de ceva vreme, probleme serioase pe la munci, ma chinuie la modul in care visez sa rezolv probleme cu butoane... Bine, e putin spus visez! Am avut groaznice cosmaruri legate de chestiuni la care nu pricep aproape deloc... tehnice... Le-am dat de cap aseara, cu tehnicul nostru! Nu-mi venea sa cred... Mie ca mie, dar cred ca mai fericita e doamna de langa mine, care descopera ca se poate purta un dialog "normal" in cea mai mare parte a timpului cu mine... Da, munca a ajuns sa ma afecteze pe plan personal... Da vine el concediul ala promis acum 3 ani!..:) Poate... Sper sa nu citeasca asta...

M-am muncit...

M-am muncit si astazi. Poate mai mult decat intr-o zi "normala" de vineri... Normala? Ce inseamna normal atunci cand ai exemple atat de complexe de anormalitate?! Altfel? Asta cred ca eu ca inseamna normal? Nu stiu nimic astazi, poate raspunsul la intrebarea asta va aparea de undeva... Nu muncesc pentru a-mi raspunde la intrebari, muncesc pentru a fuma o tigare si a bea o bere... Nu e de ajuns? Imi plac lucrurile simple!

PS: in imagine aveti viziunea marxista asupra muncii... mie mi se pare ca au adoptat-o multi dintre "patronii" de astazi!

Am revenit...

La fel de pornit impotriva celor care se gandesc numai la ei... asa am revenit! Daca as gasi si timp sa scriu aici mai des...:) Important este ca am revenit, mai mult acum decat niciodata, asta e motto-ul meu zilele astea... Ne vedem.